2017-03-19, 4:21 AM | |
Point Break 2015 (La Limita Extremă), film online subtitrat în Română Practicantul de sporturi extreme Johnny Utah şi prietenul lui, Jeff, traversează pe marginea unei prăpastii cu motoretele. Cursa se sfârşeşte cu un salt pe care Jeff îl ratează şi îşi pierde viaţa. Şapte ani mai târziu, Utah a devenit candidat pentru un post de agent FBI. El observă cum nişte infractori extremi jefuiesc nişte diamante dintr-un zgârie-nori şi scapă cu ajutorul unor paraşute. Un jaf similar se petrece în Mexic acolo unde infractorii aruncă milioane de dolari deasupra Mexicului, iar apoi dispar într-o peşteră mare. Cercetările lui Utah îl conduc spre aceiaşi oameni care încearcă să completeze Ozaki 8, o listă de opt încercări extreme de-a onora forţele naturii. Ei au reuşit până în momentul de faţă să completeze trei dintre cele opt încercări, iar Utah prevede că aceştia o vor încerca pe a patra în timpul unui fenomen maritim ce se întâmplă rar şi are loc în Franţa. După ce îşi prezintă analizele, Utah este trimis în Franţa să se infiltreze printre ei ca agent sub acoperire şi îşi ia numele de Pappas. În timp ce încearcă să stăpânească un val, el este absorbit şi aproape ucis, dar un alt surfer apare şi îl salvează pe Utah. El se trezeşte la bordul unui yacht alături de surferul respectiv, Bodhi, şi echipa lui formată din Roach, Chowder şi Grommet. Aceştia îl lasă să se bucure de o petrecere de-a lor şi se întâlneşte cu o fată pe nume Samsara. În ziua următoare, Utah îi găseşte pe bărbaţi la o gară abandonată din Paris după ce îi auzise în discutând în prealabil despre ea. Bodhi îl pune să treacă peste un test de iniţiere, iar apoi îl cooptează în rândurile lor. Urmăreşte online filmul Point Break 2015 (La Limita Extremă), cu subtitrare în Română şi calitate HD. Server 1 :
Actori: Luke Bracey, Édgar Ramírez, Ray Winstone Vezi Online Limita Extrema Filme Actiune, Filme Sport, Filme Crima, Filme Thriller | |
Total comentarii : 0 | |